F. Cuvântarea de adio adresată de Iosua liderilor Israelului
Este prima din două cuvântări de rămas bun rostite de Iosua. Aici el se adresează conducătorilor Israelului.
Porunca lui Iosua ca ei să fie curajoşi şi scripturali (v. 6) ne aminteşte de cuvintele pe care însuşi Domnul i le-a adresat cu câţiva ani mai devreme (1:7). Iosua a demonstrat veracitatea acestor cuvinte în creuzetul vieţii, fiind acum în stare să le încredinţeze cu încredere generaţiei următoare.
El le-a amintit israeliţilor de credincioşia lui Dumnezeu prin faptul că Şi-a împlinit promisiunile cu privire la ţara promisă şi locuitorii acesteia. Dumnezeu va continua să izgonească duşmanul, dar israeliţii aveau datoria să asculte de El. Mai presus de toate, ei trebuie să se ferească de idolatria naţiunilor din jur şi nu cumva să încheie căsătorii mixte cu canaaniţii. Deoarece în caz contrar păgânii aceştia vor fi o sursă permanentă de necaz pentru Israel.
Nici unul din cuvintele lui Dumnezeu nu a dat greş (v. 14). Asta nu înseamnă că teritoriul promis a intrat deja în posesia Israelului, deoarece Domnul însuşi spusese că nu-i va izgoni pe locuitori dintr-o dată, ci treptat (Deuteronom. 7:22). Faptul că nici una din promisiunile Domnului nu a dat greş a constituit o puternică încurajare, folosită de Iosua pentru a-i impulsiona pe liderii Israelului să ducă la bun sfârşit lucrarea începută de el. La acest îndemn el adaugă un avertisment (v. 5, 16), conform căruia Iehova va da dovadă de aceeaşi credincioşie şi faţa de israeliţi, eliminându-i din ţara bună pe care le-a dat-o, aşa cum a făcut cu canaaniţii, dacă evreii vor da uitării legământul încheiat cu Dumnezeu şi se vor alipi de idoli.
Noul Testament conţine un pasaj, la 2Corinteni 6:14-18. ce constituie o paralelă pentru acest capitol din VT. Separarea este vitală pentru omul lui Dumnezeu. Noi nu putem să ne alipim de Domnul în acelaşi timp în care suntem robii duşmanilor Săi.