Fiii lui Ruben, Gad şi Manase îşi explică intenţiile, iar sinceritatea lor este recunoscută de fraţii lor. La ce servea acest altar impunător? Nu exista lângă Iordan un monument mult mai reprezentativ, mormanul de douăsprezece pietre, simbol al unităţii poporului în poziţia sa cerească (Iosua 4)? Dar, cu siguranţă, aceste două seminţii şi jumătate îşi pierduseră (ca atât de mulţi creştini) plinătatea bucuriei pentru privilegiile lor. În creştinătate s-au ridicat multe „altare“ care izbesc privirile. Înălţate după imaginaţia omului, în loc să mărturisească unitatea Bisericii, ele îi proclamă mai degrabă divizările. Şi dreapta indignare a celor nouă seminţii şi jumătate ne arată cât de „în serios“ trebuie luată dezbinarea poporului lui Dumnezeu. Instituirea şi prezentarea unor principii măreţe, chiar dacă sunt conform Scripturii, nu vor înlocui realitatea bucuriilor din „ţară“.Credinciosul care a experimentat aceste bucurii nu este întotdeauna în măsură să dea altora multe explicaţii. Dar poate să-i invite: „Veniţi şi vedeţi“ (Ioan 1.39, 46). „Dacă aţi gustat, în adevăr, că Domnul este bun“, spune apostolul Petru, „de El apropiindu-vă... sunteţi zidiţi o casă spirituală ...“ (1 Petru 2.3-5).