Două mari obstacole închideau calea poporului spre Canaan. Primul era Iordanul, care constituia hotarul. Apoi, pe celălalt mal, cetatea de necucerit a Ierihonului. Iosua trimite într-acolo două iscoade. Misiunea lor pare a fi mărginită de această vizită la Rahav şi de a lua cunoştinţă nu de puterea duşmanului, ci de cea a lui Dumnezeu lucrând în inima acestei femei. Rahav a auzit ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Său. A crezut în El. În final iat-o că acţionează, deoarece „credinţa, dacă nu va avea fapte, este moartă în sine“ (Iacov 2.17), iar Iacov o ia drept pildă a acestui adevăr pe ea, o sărmană femeie canaanită, alături de însuşi Avraam (Iacov 2.25). În ochii oamenilor, fapta acestei femei − o trădare − este, desigur, criticabilă. Dar ea nu face decât să iasă în evidenţă mai bine deosebirea dintre o faptă a credinţei, plăcută lui Dumnezeu, şi o „faptă bună“, lăudată de oameni. Fapta celui credincios este departe de a fi întotdeauna înţeleasă şi apreciată de lume.Credinţa Rahavei îi va aduce un loc de cinste pe două liste remarcabile ale Noului Testament: genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1) şi enumerarea martorilor credincioşi din Evrei 11, unde va fi singura femeie numită în afară de Sara.