Cetăţile de refugiu constituie un subiect interesant, cu importante învăţăminte teologice. MacLear ne prezintă fundalul tradiţional al acestor cetăţi:

Potrivit comentatorilor evrei, ulterior, pentru ca azilul oferit celui ce a ucis din greşeală pe cineva să fie mai sigur, s-au luat următoarele măsuri:

(a) drumurile care duceau la aceste cetăţi de refugiu au fost întreţinute în stare bună prin reparaţii frecvente. S-a impus ca ele să aibă lăţimea de 32 de coţi (circa 14,5 metri);

(b) au fost îndepărtate toate obstacolele de pe aceste trasee, care ar fi putut opri înaintarea fugarului sau încetini fuga sa

(c) nu a fost lăsată nici o movilă pe aceste drumuri şi nu a fost inclus în traseu nici un râu peste care nu se construise un pod;

(d) la fiecare cotitură s-au ridicat stâlpi indicatori, cu cuvintele: «Refugiu», ca să-l îndrume pe nefericitul om în fuga sa;

(e) după ce se stabilea într-o asemenea cetate, omucigaşului i se repartiza o locuinţă convenabilă iar cetăţenii din partea locului aveau datoria să-l înveţe o meserie, pentru ca acesta să se poată întreţine.

Aceste cetăţi înfăţişează naţiunea Israel şi vinovăţia ei în legătură cu uciderea lui Mesia. Cristos este Cetatea de Refugiu în care un Israel căit se poate refugia. D. L. Moody subliniază că „cetăţile de refugiu sunt un tip al lui Cristos, numele lor având o semnificaţie corespunzătoare."

Dăm mai jos lista cetăţilor de refugiu şi semnificaţia numelor lor:

La vest de Iordan

Kedeş - sfinţenie

Sihem - tărie

Chiriat-Arba sau Hebron - părtaşie

La est de Iordan

Ramot-Ghilead - ridicare

Golan - fericire

Bezer- siguranţă

Astfel Cristos ne asigură toate binecuvântările sugerate de numele acestor cetăţi. O privire la harta corespunzătoare ne va arăta că cetăţile de refugiu erau aşezate strategic, aşa încât nici un punct din teritoriul Israelului să nu se afle la distanţă mai mare de 48 de km de nici una din efe. Moody ne oferă aplicaţia spirituală a acestui fapt: După cum cetăţile de refugiu au fost amplasate în aşa fel încât să fie accesibile din orice parte a ţării, tot aşa Cristos este foarte accesibil pentru păcătoşii nevoiaşi (1Ioan 2:1, 2).

Observaţi paralele dintre mântuirea vremelnică oferită omucigaşului în cetăţile de refugiu şi mântuirea eternă oferită păcătosului în Cristos. Drumurile de acces la cetate erau uşor de distins şi bine marcate, după cum este şi calea mântuirii, pentru ca nimeni să nu facă vreo greşeală şi să-şi piardă viaţa. Cetăţile erau răspândite în toată ţara, fiind accesibile tuturor, după cum şi Cristos este accesibil tuturor oamenilor. Ceea ce-i mâna pe oamenii din vechime în cetăţile de refugiu era o situaţie de criză şi de multe ori e nevoie parcă de o criză pentru ca şi copiii Domnului din vremea noastră să alerge la Domnul Isus. Nu exista teren neutru pentru persoana vinovată: fie se afla în siguranţă în cetatea de refugiu, fie era supus mâniei răzbunătorului sângelui. Tot aşa şi azi fiecare persoană individuală fie este în siguranţă în Cristos, fie sub judecata lui Dumnezeu (Ioan 3:36)