Primul pe lista triburilor este Iuda (14:6-15:63). Membrii tribului lui Iuda s-au situat în fruntea oştirilor Israelului (vezi Numeri 10:14), fiind tribul cel mai numeros şi mai puternic, cu peste 76.000 de luptători.
Înainte de a stabili hotarele tribale, Duhul lui Dumnezeu consemnează nobila cerere a lui Caleb să i se dea cetatea Hebron. Deşi în acest timp el avea optzeci şi cinci de ani, credinţa, vitejia şi tăria lui nu s-au diminuat cu nimic. El tânjea după alte cuceriri spirituale şi a primit Hebronul ca moştenire.
Hebron a însemnat nu doar cetatea cu acest nume, ci şi ţinutul din jur (v. 12). Cetatea fusese cucerită anterior de Iosua (10:36, 37). Ulterior a fost dată preoţilor, dar Caleb a păstrat regiunea din jur ca moştenire a sa.
Caleb fusese cruţat de urgia care a măcinat vieţile iscoadelor necredincioase cu patruzeci şi cinci de ani mai înainte (Numeri. 14:36-38). El fusese păstrat în viaţă de-a lungul tuturor anilor de pribegie prin pustiu. Apoi a supravieţuit cei câţiva ani buni cât a bântuit războiul în Canaan. El ştia că Dumnezeu nu l-ar fi ţinut în viaţă şi nu i-ar fi promis o răsplată pentru credinţa sa, pentru ca apoi să-l dea în mâna anachimilor. Şi ce dacă aceşti oameni erau uriaşi? Ei se aflau pe terenul său şi, ca urmare, îi va alunga, prin tăria lui Dumnezeu. El încă vedea lucrurile prin ochii credinţei, şi nu cum apăreau acestea în exterior. Acesta a fost secretul tăriei sale trainice şi al extraordinarului succes de care a avut parte. El nu avea de gând să se pensioneze (chiar dacă atinsese vârsta de optzeci şi cinci de ani), până când va fi luat în stăpânire teritoriile ce i-au fost încredinţate.