A. Teritoriile care au mai rămas de cucerit (13:1-7)

Iosua era de-acum un om bătrân, dar israeliţii nu cuceriseră încă toată ţara ce li s-a promis. Versetele 2-6 descriu porţiuni din sud-vest şi din nord-est care erau locuite în continuare de păgâni. Ştim de asemenea că ţinuturile dinspre est, până la fluviul Eufrat, au fost promise evreilor, dar că niciodată nu au fost ocupate de ei.( Sub.domnia lui Solomon. regatul a ajuns într-adevăr până la acea parte a Fluviului Eufrat din nord-vest, în sensul că aceste teritorii îi plăteau tribut, dar dacă prin hotarul de est se înţelege toată lungimea Fluviului Eufrat, atunci această promisiune încă urmează să se împlinească în viitor)