Aceste cetăţi nemaipomenite, „mari şi cu ziduri până la ceruri“ (Deuteronom 1.28), cad una după alta. Împăraţii lor, uriaşii lor, toţi locuitorii lor sunt doborâţi de „Iosua şi tot Israelul“ (v. 29). Să notăm repetarea necontenită a acestei ultime expresii. Ea evocă unitatea indisolubilă dintre Hristos şi ai Săi. În virtutea acestei legături, vrăjmaşii noştri sunt în primul rând vrăjmaşii Domnului. Nimeni nu ne poate ataca fără a avea de-a face cu Căpetenia noastră. Lăsându-L pe El să meargă primul, eu nu pot fi altfel decât biruitor. Dimpotrivă, fără El, am pierdut bătălia. Pentru aceasta caută vrăjmaşul să-mi rupă legătura (sau comuniunea) cu Mântuitorul meu. Ştie că fără El nu putem face nimic, chiar dacă noi adesea uităm acest fapt (Ioan 15.5). Ce pagină triumfătoare se înscrie aici! Să pot avea şi eu în istoria vieţii mele creştine o listă asemănătoare, de victorii câştigate în secret cu Domnul! Victoria pentru adevăr, victoria pentru curăţie, victoria asupra acestei sau acestei ispite ...Tinerilor, tinerelor, vârsta voastră este una cu totul specială, este cea a luptelor. Faceţi voi parte dintre cei cărora apostolul Ioan le putea scrie: „Vă scriu, tinerilor, pentru că voi l-aţi învins pe cel rău“ (1 Ioan 2.13).