Domnul aduce o acuzaţie directă împotriva iudeilor, în acest verset. El le aminteşte astfel că Moise le-a dat legea. Ei se făleau cu faptul că erau deţinătorii legii, dar uitau că simpla posedare a legii nu le conferea nici o virtute. Legea pretindea ascultare de preceptele sau poruncile ei. Deşi ei se făleau cu legea, evident nici unul din ei n-o respecta, deoarece, chiar în acele momente căutau să-L ucidă pe Domnul Isus. Or, legea interzicea în mod expres uciderea. Ei călcau legea în înseşi intenţiile lor faţă de Domnul Isus Cristos.