În versetul 30, iudeii necredincioşi îi cer Domnului un semn, pentru ca să poată vedea şi să creadă. Aici Isus arată că deja le-a spus că L-au văzut - acesta fiind semnul cel mai mare dintre toate - şi totuşi nu au crezut. Dacă Fiul lui Dumnezeu a putut sta în faţa lor în umanitatea Sa desăvârşită, şi totuşi nu a fost recunoscut de ei, atunci e îndoielnic că orice semn care li s-ar da ar putea să-i convingă.