Dumnezeu este Duh constituie o definiţie a fiinţei lui Dumnezeu. El nu este doar om, supus tuturor slăbiciunilor şi limitării or ce caracterizează omenirea, după cum El nu este mărginit de timp şi spaţiu. El este o Persoană nevăzută, prezentă în orice loc, în orice timp, atotştiutoare şi atotputernică. El este desăvârşit în toate căile Sale. Prin urmare, cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr. Nu trebuie să existe prefăcătorie sau făţărnicie, nici pretenţia de a fi religios, când, în realitate, viaţa cuiva este coruptă. Tot aşa, nimeni nu trebuie să creadă că dacă a îndeplinit o serie de ritualuri, prin aceasta va câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu a rânduit acele ritualuri, El insistă ca omul să se apropie de El cu o inimă zdrobită şi căită. Întâlnim încă două imperative în capitolul acesta - „trebuie" cu referire la câştigătorul de suflete (4:4) şi „trebuie" referitor la închinător (4:24).