Dumnezeu I-a dat lui Cristos puterea de a acorda viaţă veşnică tuturor celor care cred în El. Acesta este unul din cele mai clare versete din toată Biblia care arată cum poate fi mântuit cineva, anume pur şi simplu crezând în Fiul. Citind acest verset, trebuie să ne dăm seama că Cei ce vorbeşte aici este chiar Dumnezeu. El face 6 promisiuni ce nu poate fi călcată niciodată. El spune, limpede şi precis, că oricine crede în Fiul Său are viaţa veşnică. A accepta această făgăduinţă nu este un salt în gol, ci înseamnă pur şi simplu să crezi un lucru care nu poate fi neadevărat. Cei care nu ascultă de Fiul lui Dumnezeu nu vor vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste ei.
Din acest verset deducem că destinul nostru etern depinde de ceea ce facem cu Fiul lui Dumnezeu. Dacă îl primim, Dumnezeu ne dă viaţa veşnică în dar. Dacă-L respingem, nu vom beneficia niciodată de viaţa veşnică. Mai mult, mânia lui Dumnezeu deja planează asupra noastră, gata să cadă peste noi în orice clipă.
Observaţi că nu găsim nimic despre păzirea legii în acest verset, nimic despre conformarea la Regula de Aur, sau mersul la biserică, sau nevoia de a face fapte cât mai bune sau de a ajunge în cer prin eforturile noastre proprii.