Temător, dar presat de nevoile sufletului, Nicodim urmează să-L întâlnească pe Cel care este Viaţa şi Lumina (cap. 1.4,5). Acest mai-mare al iudeilor, ilustru învăţător al lui Israel, află de la Învăţătorul venit de la Dumnezeu un adevăr pe cât de străin, pe atât de umilitor pentru el, anume că nici calităţile, nici cunoştinţele, nici vreuna din capacităţile sale omeneşti nu-i dau dreptul la Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că, de îndată ce păşim în lume prin naştere naturală, o altă naştere ne este necesară pentru a intra în acest domeniu spiritual, cel al familiei lui Dumnezeu!Găsim doi de „trebuie“ în răspunsul Domnului. Unul se aplică omului: „trebuie să fiţi născuţi din nou“. Celălalt, în opoziţie acerbă cu cel dintâi, se referă la Însuşi minunatul nostru Mântuitor: „trebuie să fie înălţat Fiul Omului…“. Înălţarea lui Isus Hristos prezentată pe cruce, dacă o privesc prin credinţă, mă salvează de la pierzarea veşnică (v. 14,15; comp. cu Numeri 21.8,9), iar dacă o contemplu, mă învaţă să cunosc dragostea lui Dumnezeu pentru lume (deci pentru mine personal) şi dovada supremă pe care a făcut-o prin aceasta. Lumea nu va fi judecată fără să fi fost mai întâi iubită. Întreaga evanghelie este cuprinsă în acest minunat verset 16! Este mijlocul de salvare pentru păcătoşi fără număr – şi acesta n-ar trebui niciodată să înceteze să ne copleşească sufletele!