Ioan arată că marele preot era acelaşi Caiafa care profeţise că era mai bine să moară un singur om pentru popor (vezi Ioan 11:50). Iar acum chiar el însuşi urma să ia parte la împlinirea acestei profeţii, după cum arată Stewart:

Omul acesta era cel căruia i se încredinţase sarcina de a veghea la bunăstarea sufletului naţiunii. El fusese pus deoparte ca să îndeplinească funcţia de interpret şi reprezentant al Celui Prea înalt. Lui i se încredinţase privilegiul slăvit de a intra o dată pe an în sfânta sfintelor. Şi totuşi, omul acesta îl condamnă pe Fiul lui Dumnezeu! Istoria nu cunoaşte un alt exemplu mai elocvent al adevărului potrivit căruia nici cele mai mari avantaje pe care le poate avea cineva pe plan religios, nici mediul cel mai ambiant nu vor fi în stare să-i garanteze mântuirea. Aceste elemente în sine nu vor putea înnobila sufletul său. „Atunci am văzut," spune John Bunyan, în cuvintele cu care se încheie monumentala sa lucrare: „Călătoria Creştinului", „că se poate ajunge în iad chiar de la porţile raiului".