Pentru ca nu cumva ei să se descurajeze sau să fie ispitiţi să se dea bătuţi, Isus le aminteşte că El este Cel care i-a ales. Asta ar putea însemna că i-a ales în vederea mântuirii veşnice, în vederea uceniciei, sau a rodniciei. El le-a rânduit ucenicilor lucrarea pe care urmau s-o înfăptuiască. Noi trebuie să mergem şi să aducem roadă. Roadă ar putea-însemna harurile vieţii creştine, cum ar fi dragostea, pacea, etc. Sau ar putea însemna sufletele câştigate pentru Domnul Isus Cristos. Între cele două există o strânsă legătură. Numai în măsura în care manifestăm primul fel de roadă vom putea aduce şi al doilea fel de roadă.
Sintagma: „roadă voastră să rămână" ne duce cu gândul la faptul că roadă ar putea să însemne aici mântuirea unor suflete. Domnul i-a ales pe ucenici să meargă şi să aducă roadă trainică. Pe Domnul nu-L interesa doar mărturisirea de credinţă în El, făcută doar cu buzele de către cineva, ci mântuirea adevărată a cuiva. L. S. Chafer remarcă că în capitolul de faţă avem rugăciune efectivă (versetul 7), bucurie cerească (versetul 11) şi roadă necurmată (versetul 16). „Pentru ca orice veţi cere..." Secretul slujirii eficace este rugăciunea. Când au fost trimişi ucenicii li s-a dat garanţia că Tatăl le va acorda tot ce vor cere în numele lui Cristos.