A doua zi după vizita fariseilor de la Ierusalim, Ioan şi-a ridicat privirea şi L-a văzut pe Isus venind spre El. Cuprins de fiorul sfânt al acelui moment, Ioan a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu!" Mielul era la evrei un animal de jertfă. Dumnezeu îi învăţase pe membrii poporului Său ales să taie un miel şi să stropească sângele lui, ca jertfa. Mielul era omorât ca substitut iar sângele lui era vărsat pentru iertarea păcatelor.
Dar sângele mieilor jertfiţi în perioada Vechiului Testament nu putea îndepărta păcatele. Mieii aceia erau imagini sau tipuri care îndreptau privirile oamenilor spre viitor, când Dumnezeu avea să dăruiască un Miel care va ridica păcatul. De-a lungul tuturor veacurilor care s-au scurs între timp, evreii au aşteptat venirea acestui Miel. Acum, în sfârşit, sosise clipa mult aşteptată ca Ioan Botezătorul să poată anunţa cu nespusă bucurie în inimă sosirea adevăratului Miel al lui Dumnezeu.
Când a afirmat că Isus poartă păcatul lumii, Ioan nu a înţeles prin aceasta că păcatele tuturor sunt automat iertate. Moartea lui Cristos a fost suficient de valoroasă pentru a plăti pentru păcatele întregii lumi, dar numai acei păcătoşi care-L primesc pe Isus ca Mântuitor sunt iertaţi.
J.C. Jones relevă că acest verset prezintă esenţa ispăşirii creştine, în toată splendoarea ei:
1. Ea excelează prin NATURA victimei. Dacă jertfele din cadrul iudaismului erau nişte miei necugetători, jertfa creştinismului este însuşi Mielul lui Dumnezeu.
2. Ispăşirea creştină este cu mult superioară celei din Vechiul Testament prin EFICACITATEA lucrării sale. Pe când jertfele iudaismului pomeneau de păcat doar o dată pe an, jertfa creştinismului a îndepărtat cu totul păcatul. „El a îndepărtat păcatul, jertfindu-Se pe Sine."
3. Ispăşirea creştină excelează prin ARIA ei de acţiune. Pe când jertfele iudaice aduceau beneficiu doar unei singure naţiuni, jertfa creştinismului este destinată tuturor naţiunilor; „ea ia păcatul lumii."