„Acum are loc judecata lumii acesteia", a spus El. Lumea era pe punctul de a-L răstigni pe Domnul vieţii şi slavei. Procedând astfel, avea să se condamne pe ea însăşi, atrăgându-şi sentinţa divină pentru groaznicul act de respingere a lui Cristos. Asta a vrut să spună Mântuitorul aici: că o omenire vinovată avea să fie osândită. Stăpânitorul lumii este Satan. În sens foarte real, Satan a suferit o înfrângere definitivă la Calvar. El crezuse că a reuşit să scape de Isus, odată pentru totdeauna. În realitate, Mântuitorul a asigurat prin asta o cale de mântuire pentru oameni, învingându-l, în acelaşi timp, pe Satan şi pe toate ostile sale. Sentinţa rostită împotriva diavolului nu a fost încă adusă la îndeplinire, dar pierzarea lui este pecetluită. El îşi desfăşoară în continuare acţiunile sale nocive, în toată lumea, dar nu mai e decât puţin timp, până când va fi aruncat în iazul de foc.