În acest tablou emoţionant, zugrăvit de primele trei versete (1-3), sunt figurate diferite aspecte ale închinării: prezenţa Domnului, comuniunea, mărturia, slujirea sfântă, lauda. Nu este vorba de o sărbătoare în cinstea lui Lazăr: Isus este centrul acestei adunări: Lui „I-au pregătit deci o cină“. Şi singurul titlu dat lui Lazăr pentru a fi la masă cu El era acela de mortul care a primit o viaţă nouă (cum este cazul tuturor celor răscumpăraţi). Acest om nu spune nimic, nu face nimic, ci pur şi simplu este aici viu, prezenţa lui fiind îndeajuns pentru a le aminti tuturor ceea ce a făcut Domnul pentru el. Marta slujeşte şi activitatea ei este aici în totul cum se cuvine (spre deosebire de Luca 10.40). De asemenea, Maria răspândeşte parfumul care este „de mare preţ“ şi pentru inima Mântuitorului şi care umple casa, imagine a adorării exprimate în comun de răscumpăraţii recunoscători. Cel necredincios nu are decât dispreţ pentru o asemenea închinare şi, în fond, aceasta se întâmplă pentru că el onorează un alt dumnezeu: banul (v. 6).În versetul 10 îl vedem pe Lazăr asociat cu Domnul Isus ca ţintă a urii oamenilor.Apoi asistăm la intrarea solemnă a Împăratului lui Israel în cetatea Sa, Ierusalim, precedată de reputaţia atât de trecătoare pe care o dăduse marea Sa minune.