Ioan face o comparaţie contrastivă între perioada Vechiului Testament şi cea a Noului Testament.
Legea dată prin Moise nu a constituit o manifestare a harului, căci le poruncea oamenilor să asculte, condamnându-i la moarte dacă dădeau greş. Ea le spunea oamenilor ce este bine, dar nu le acorda şi puterea de a face binele respectiv. Ea a fost dată oamenilor pentru a le arăta că sunt păcătoşi, neputând să-i salveze de păcatele lor. Dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. El nu a venit să judece lumea, ci să-i salveze pe cei nevrednici, care nu se puteau mântui pe ei înşişi, şi pe cei ce-i erau duşmanii. Acesta este harul - tot ce are mai bun Cerul, pentru tot ce are mai rău pământul.
Nu numai că harul a venit prin Isus Cristos, ci şi adevărul a venit prin El. El a afirmat despre Sine: „Eu sunt... adevărul." El a fost absolut onest şi fidel în toate cuvintele şi faptele Sale. El nu a manifestat harul cu preţul adevărului. Deşi i-a iubit pe păcătoşi, El nu le-a iubit păcatele. El Şi-a dat seama că plata păcatului este moartea. Şi astfel El însuşi a murit pentru a plăti plata sau pedeapsa morţii, pe care o meritam noi înşine, pentru ca să-şi poată manifestă faţă de noi bunătatea nemeritată de noi, mântuindu-ne sufletele şi asigurându-ne un loc în cer.