Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat sinedriul (consiliul lor oficial) pentru a discuta ce acţiuni trebuie să întreprindă. întrebarea: „Ce vom face?" ar putea suna astfel: „Ce-i de făcut în această conjunctură? Cum putem ieşi din acest impas, acţionând mai energic? Omul acesta face multe minuni iar noi nu facem nimic pentru a-L opri." Liderii iudeilor au rostit aceste cuvinte spre propria lor osândă. Ei au recunoscut că Domnul Isus săvârşea multe semne. Atunci de ce n-au crezut în El? Ei n-au voit să creadă în El pentru că au preferat păcatul, şi nu pe Mântuitorul, cum spune şi Ryle:
Ce uimitoare recunoaştere! Chiar şi cei mai înverşunaţi duşmani ai Domnului mărturisesc că Domnul nostru a săvârşit minuni, şi încă multe minuni. Oare mai încape îndoială că negreşit ar fi infirmat minunile Sale, dacă ar fi avut posibilitatea s-o facă? Dar reiese clar că nici nu au încercat să infirme realitatea minunilor Sale, care au fost prea multe la număr, au fost săvârşite mult prea la vedere şi au fost văzute de prea mulţi martori oculari, pentru a mai putea fi infirmate. Cum se face atunci că infidelii şi scepticii din zilele noastre îndrăznesc să numească minunile Domnului drept fabulaţii şi alienări mintale? E greu de răspuns la această întrebare. Dacă fariseii care au trăit pe vremea Domnului şi care au urnit marea şi ţara să I se pună de-a curmezişul şi să-I ştirbească progresul nu au pus niciodată la îndoială faptul că El a săvârşit în adevăr minuni, este absurd să începem să tăgăduim în vremea de azi minunile Sale, după ce s-au scurs optsprezece veacuri.