3. Jalea profetului plângerilor
Vorbitorul din primele două versete este Ieremia. Titlul: „profetul care plânge" este minunat exprimat în versetul 1: O! de mi-ar fi capul plin cu ape, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte omorârea poporului meu!
Mulţi predicatori şi misionari înţeleg pe deplin sentimentele exprimate de Ieremia în versetul 2. Iată ce scrie în această privinţă Kyle Yates: Versetul acesta dezvăluie o parte din lăuntrul profetului epuizat, tracasat şi descurajat într-unui din cele mai deprimante momente ale vieţii sale. S-ar putea numi „o umbră trecătoare asupra unui suflet mare." În ceasul său de cumplită încercare el îşi imaginează că ar dori să se detaşeze de un popor care nu merită să primească nimic din partea sa. Ce-mare uşurare trebuie să fie în a fi scutit de orice responsabilitate şi de toate sâcâielile! Literalmente lui Ieremia i se făcuse rău de a mai privi acest spectacol golit de sens, lipsit de orice evlavie, cu totul mecanic ce înlocuise religia reală. În toate zilele sale el s-a rugat, a iubit, a predicat si a avertizat, dar cei cărora le-a propovăduit nu au luat deloc seama, nepăsarea lor sângerându-i sufletul. El lamentează păcătoşenia poporului şi pedeapsa de care era urmată această stare. Apoi el citează cuvintele Domnului prin care El inventariază păcatele lor, arătând de ce ei trebuie neapărat pedepsiţi. Şi totuşi Ieremia plânge pentru faptul că Dumnezeu va face din Ierusalim o peşteră de şacali şi va pustii cetăţile din Iuda.