Capitolul 5.3 ne-a arătat că Israel nu simţise câtuşi de puţin loviturile cu care Domnul fusese nevoit să-l lovească. Aici îi vedem pe cei responsabili legând ei înşişi „cu uşurătate“ rănile (v. 11) şi pretinzând pacea pe care Dumnezeul lor nu le-o «putea» da (6.14). Cu toate acestea, „balsamul din Galaad“ (harul) se afla la dispoziţia lor, la fel şi Medicul credincios, Cel care ştia cum să-l aplice (v. 22; comp. cu Matei 9.12). Este în aceasta o lecţie pentru cel credincios, anume că Dumnezeu disciplinează. Dacă acceptăm din mâna Domnului încercările care ne sunt necesare, de asemenea să-L lăsăm pe El Însuşi să vindece rănile pe care le-a permis (Iov 5.18). Să nu încercăm să le vindecăm superficial, prin propriile noastre resurse.În v. 12, profetul adaugă: „Nicidecum nu s-au ruşinat“: este caracteristica unei conştiinţe împietrite (Ţefania 3.5 sf.)! Acest sărman popor era caracterizat printr-o indiferenţă totală faţă de răul pe care îl comisese.Pentru că şi noi ne aflăm tot într-o vreme când „secerişul a trecut“ şi „vara s-a sfârşit“, la acest început de septembrie, subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 20. Există o vreme potrivită pentru a fi mântuiţi şi aceasta este: astăzi! În curând, Domnul va strânge spicele coapte, la marele Său seceriş al sufletelor. Atunci vara se va fi sfârşit. Ce trezire grozavă pentru aceia care vor fi nevoiţi să spună: „Noi nu suntem salvaţi“!