Adevărata lor siguranţă putea fi găsită doar în îndepărtarea de păcat şi într-un trai neprihănit. Ei credeau că se pot juca cu păcatul, fără să-i coste nimic, atâta timp cât veneau la templu şi spuneau: „Suntem izbăviţi." Domnul nostru însuşi, ale cărui păreri despre religia exterioară, lipsită de realitatea spirituală lăuntrică, erau similare cu cele ale lui Ieremia, a recurs la cuvintele profetului din versetul 11 privitoare la faptul că templul devenise „o peşteră de tâlhari" când a curăţit casa Tatălui Său (Matei 21:13;Marcu 1:17; Luca 19:46). Întrucât Iuda poluase şi profanase templul, acesta urma să fie distrus întocmai cum fusese distrus şi lăcaşul de închinăciune din Silo. (Se crede că Silo a fost distrus în perioada Judecătorilor sau în perioada de care se ocupă 1 Samuel.) („Săpăturile arheologice relevă că Silo a fost distrus prin anul 1050 Î.Cr., adică în perioada în care filistenii au capturat chivotul (1 Samul 4:11)". Tabernacolul (cortul) mozaic a supravieţuit distrugerii lui Silo, fiind localizat ulterior în Ghibeon (2Cronici 1:2,3).)