„Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie“) în inima voastră“ (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). În acelaşi fel şi astăzi, „la El“, la Isus prezent în mijlocul a „doi sau trei“ adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor“ (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într-o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.