D. Mesajul Domnului către Baruc
Capitolul acesta a fost scris în timpul domniei lui Iehoiachim şi astfel, cronologic, precede capitolul 44. Poate că locul său ar fi după 36:1-8. Este un mesaj de mângâiere pentru Baruc, ce era evident descurajat din pricina judecăţilor cu care era ameninţată Iuda. Poate că era de asemenea frustrat că aspiraţiile sale de a ocupa o funcţie mai înaltă nu s-au împlinit. Dumnezeu are dreptul de a zidi şi de a dărâma. Baruc nu trebuia să umble după lucruri mari pentru el însuşi sau pentru Iuda, ci să se mulţumească cu faptul că va scăpa cu viaţă şi să aducă la îndeplinire toate sarcinile ce i se vor încredinţa, indiferent cât de umile ar fi acestea. Kelly comentează: Marea lecţie pentru Baruc a constat în faptul că, într-o zi a judecăţii, se cuvine ca un sfânt şi un slujitor al lui Dumnezeu să fie lipsit de ambiţii personale, de încercarea de a-şi satisface eul propriu. Starea smerită a minţii i se potriveşte întotdeauna sfântului, dar în ziua cea rea, este singura lui siguranţă. Smerenia este întotdeauna poziţia corectă pe care trebuie s-o adoptăm pe plan moral, dar mai este şi singurul lucru care te păzeşte de judecată.
Mă refer acum nu la judecata finală a lui Dumnezeu, ci la cea care este dusă la îndeplinire în lumea aceasta. Acum mi se pare limpede că Baruc nu-şi însuşise această lecţie. Prin urmare, acum a trebuit să înveţe această lecţie. Acesta a fost cuvântul pe care i l-a adresat profetul anterior - în al patrulea an al lui Iehoiachim.