Sărmanul Zedechia! Chinuit de griji şi de nesiguranţă, îl cheamă din nou în secret pe Ieremia. Acesta îl îndeamnă să meargă „de bunăvoie“ la căpeteniile caldeenilor şi să se predea. De asemenea, îl previne cu privire la ceea ce avea să i se întâmple dacă nu s-ar fi supus: era în primejdie să i se afunde picioarele „în noroi“ (v. 22). Cu siguranţă, profetul spunea acestea gândindu-se şi la recenta lui experienţă, dar ce mare diferenţă era între cei doi! Deşi cunoştea bine care era voia lui Dumnezeu, Zedechia nu avea puterea s-o împlinească, pentru că era stăpânit de teama de oameni: teama de caldeeni, teama de căpetenii (v. 5 şi v. 25), teama de evreii deja strămutaţi (v. 19; vezi Proverbe 29.25). Numai adevărata teamă, cea faţă de Dumnezeu, părea să lipsească din gândurile sale. În adevăr, ce mare contrast se aşterne între teama lui Zedechia şi siguranţa pe care credinţa i-o dădea lui Ieremia! Întrevederea lor ne poartă cu gândul înspre scena din Fapte 26, în care îl vedem pe întemniţatul Pavel înfăţişându-se înaintea împăratului Agripa şi vorbindu-i „cu îndrăzneală“ (v. 26), încheind cu cuvintele: „Să dea Dumnezeu ... în orice fel, să deveniţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri“ (v. 29). Să ni se dea şi nouă harul de a fi ca Pavel şi ca Ieremia, întotdeauna plini de curaj înaintea oamenilor, pentru că Domnul este cu noi (Evrei 13.6)!