Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună“ (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi“ cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru a-l stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar într-una din scrisorile lui, acest om nu s-a sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?“ (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi să-i denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate... (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nu-l vom putea confunda cu vreun alt glas.