Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe care-l iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El le-a spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte să-i convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 15-17; citiţi Deuteronom 18.20-22).