Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie să-l şi urmăm!Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul“ îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!“, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte“.Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care ne-a fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).