Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu l-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23). Acest popor însă Îi declară cu impertinenţă: „Nu voi sluji“ (v. 20; comp. în Neemia 3.5 cu exemplul mai-marilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să-l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţă de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului...!