Capitolul 2 cuprinde cea mai emoţionantă chemare adresată poporului de la Ierusalim, drept care nu este nevoie de explicaţii, dar se cere ca inima să-l privească cu toată atenţia şi cu seriozitate. El mărturiseşte în modul cel mai izbitor bunătatea Domnului şi îngrijirile pe care li le-a acordat El. Aici ni se prezintă o comparaţie între starea actuală a poporului şi ceea ce fusese el la început, ca plantat de Yahve, după care ne sunt prezentate căile Lui în dragoste, fără ca să fie menţionată venirea Domnului. Nu este avut în vedere Hristos, nici planurile lui Dumnezeu - aşa cum sunt ele văzute în profetul Isaia -, chiar dacă le vom găsi mai încolo, ci este prezentată responsabilitatea poporului faţă de căile emoţionante ale harului divin, harul ieşind astfel şi mai mult în evidenţă, iar în capitolul următor este vorba despre binecuvântarea finală.