Ieremia se bucură pentru faptul că Iuda găseşte siguranţă la gloriosul şi preamăritul tron al lui Dumnezeu. Apoi el se referă la nechibzuinţa de a se încrede în oricine altcineva şi se roagă pentru nădejdea lui Israel, în numele poporului, pentru izbăvire şi vindecare. Oamenii îl întreabă unde este judecata pe care Dumnezeu a promis-o. Ieremia îi aminteşte Domnului că nu a încercat să fugă de responsabilitatea de a fi un păstor al lui Dumnezeu, după cum nu a dorit să vină ziua urgiei peste Ierusalim, distrugerea sa. El nu a făcut altceva decât să rostească cuvintele pe care i le-a dat Domnul. El îl roagă pe Dumnezeu să-l îndreptăţească, să-i apere nevinovăţia, pedepsindu-i pe cei ce au batjocorit cuvântul lui Dumnezeu.