Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos inveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare“. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul“ (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3). Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El“ (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic“ (Ioan 15.5).