Cuvintele folosite pentru a descrie apostazia lui Iuda - adultere, nechezatul unor oameni cuprinşi de pofte, desfrâul şi curvia - au cu toate conotaţii imorale.

Harrison explică această ilustraţie: „Aidoma credincioşilor doar cu numele, din toate generaţiile, oamenilor nu le venea să creadă că asemenea nenorociri aveau să se abată peste ei. Dar Ieremia pune fără înconjur vina pe umerii lor, promiţându-le ca vor fi făcuţi de ruşine în public, că vor fi acoperiţi de ocară la un loc cu prostituatele. Ironia acestei situaţii constă în faptul ca toate aceste umiliri vor fi impuse asupra lor chiar de cei cărora Iuda le-a făcut cândva curte. Din pricina destrăbălării ei şi lăsării în voia lucrărilor neroditoare ale întunericului, Iuda avea să fie dezgolită în public şi demascată, ca o desfrânată, de către Cel care se căsătorise iniţial cu ea, prin legământul de dragoste încheiat cu ea.”