Versetul 9 - De aceea rezultă că nu trebuie să ne plângem „unii împotriva altora”. Ştiind că Domnul, la venirea Lui, va îndrepta toate lucrurile, suntem îndemnaţi să mergem înainte în liniştea duhului, mulţumiţi de ce avem în prezent, neplângându-ne de soarta noastră, şi necondamnându-i pe cei care pot părea să fie în împrejurări mai uşoare decât ale noastre pentru că „Judecătorul stă înaintea uşii”. Nu ţine de noi să judecăm ce este mai bine pentru noi în circumstanţele prezente. A ne plânge, înseamnă a ne condamna noi înşine punând la îndoială căile Sale faţă de noi. Trebuie să recunoaştem că Domnul este Judecătorul care ştie ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi.
Să ne păzim de aceea de orice formă de ranchiună şi de iritare împotriva celor care ne-au vorbit poate de rău. Nu ţine de noi să căutăm să ne răzbunăm, trebuie mai degrabă să îndurăm cu răbdare, ştiind că „Judecătorul stă înaintea uşii”. Prea adesea ceea ce facem ca să ne apărăm ne face să acţionăm prin carne şi prin acest fapt să ne sustragem protecţiei Judecătorului suprem pentru a ne aşeza sub condamnare. Să acceptăm deci în tăcere nedreptatea, ştiind că Judecătorul stă înaintea uşii. El nu este indiferent la nedreptăţile făcute alor Săi. Are o cunoaştere desăvârşită a tot ce se întâmplă, şi este drept şi imparţial în judecata Sa. S-a zis pe bună dreptate: „Este de mare importanţă să ţinem în loc pornirile firii. Am face-o, dacă L-am putea vedea pe Dumnezeu înaintea noastră; am face-o cu siguranţă în prezenţa cuiva căruia am dori să îi plăcem. Ori Dumnezeu este întotdeauna prezent; de aceea, lipsa de calm şi de cumpătare este o dovadă că am uitat prezenţa lui Dumnezeu” (J.N.D). Să căutăm deci harul de care avem nevoie pentru a ne aminti nu numai că „venirea Domnului se apropie”, ci şi că „Judecătorul stă înaintea uşii”.