1. Creştinii sunt de acord că toate bolile, în general, sunt rezultatul păcatului din lume. Dacă păcatul nu ar fi pătruns în lume, nu am avea nici o boală.

2. Uneori boala este un rezultat direct al păcatului din viaţa cuiva. La 1Corinteni 11:30, citim despre anumiţi corinteni care erau bolnavi pentru că participaseră la Cina Domnului fără să osândească păcatul din viaţa lor, adică fără să-l mărturisească şi să se lase de el.

3. Nu toate bolile sunt urmarea directă a păcatului din viaţa cuiva.

Iov a fost lovit de boală, în pofida faptului că a fost un om cât se poate de neprihănit (Iov 1:8).

Omul orb din naştere nu suferea pentru păcatele comise de el (Ioan 9:2, 3).

Epafrodit s-a îmbolnăvit din pricina neobositei sale activităţi în slujba Domnului (Filipeni 3:30).

Gaius era sănătos duhovniceşte, dar se pare că nu tot aşa pe plan fizic (3Ioan 2).

4. Uneori boala este urmarea activităţii satanice.

Satan a fost cel care a făcut ca trupul lui Iov să se umple de bube (Iov 2:7).

Satan a fost ce care a gârbovit-o pe femeia de la Luca 13:10-17: „Femeia aceasta... pe care Satan o ţinea legată" - gândiţi-vă numai! - „de optsprezece ani" (13:16).

Pavel avea o infirmitate cauzată de Satan, pe care o numea: „un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască" (2Corinteni 12:7).

5. Dumnezeu poate să vindece şi într-adevăr vindecă. Într-un sens foarte real, toate vindecările sunt divine. Unul din apelativele lui Dumnezeu în Vechiul Testament este Iehova-Rofeka - „Domnul care te vindecă" (Exod 15:26). Trebuie să-L recunoaştem pe Dumnezeu în toate cazurile de vindecare. Reiese limpede din Scriptură că Dumnezeu se foloseşte de diverse mijloace pentru vindecare.

Uneori El vindecă prin procese fizice naturale. El a imprimat în trupul uman extraordinare puteri de recuperare. Medicii ştiu că orice dureri acuzate seara sunt, de obicei, mult ameliorate până a doua zi dimineaţa.

Uneori El vindecă prin medicamente. Astfel, Pavel l-a sfătuit pe Timotei să ia puţin vin, din cauza stomacului său şi a deselor sale îmbolnăviri (1Timotei 5:23).

Uneori El vindecă prin „izbăvirea de temerile care stau la baza acestor boli, izbăvirea de preocuparea noastră cu noi înşine, de vinovăţiile şi de tot ce produce în noi boală."

Uneori El vindecă prin medici şi chirurgi. Isus ne-a învăţat fără echivoc că bolnavii au trebuinţă de medic (Matei 9:12). Pavel l-a descris pe Luca prin cuvintele: „preaiubitul medic" (Coloseni 4:14), ceea ce constituie o recunoaştere a nevoii de doctori între creştini. Dumnezeu Se foloseşte de doctori în slujba vindecării. După cum a spus Pare, renumitul, chirurg francez: „Chirurgul leagă rana, dar Dumnezeu este Cel care o vindecă."

Mărturisiţi-vă greşelile (în textul critic: „Prin urmare, mărturisiţi-vă păcatele") unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Un cititor neavizat al acestor cuvinte ar putea deduce de aici că suntem îndemnaţi să le dezvăluim altora păcatele noastre ascunse. Dar în nici un caz nu despre asta este vorba aici! În primul rând, Iacov vrea să spună că atunci când păcătuim împotriva cuiva, trebuie să mărturisim fără întârziere păcatul respectiv faţă de persoana lezată.

De asemenea trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. În loc să ţinem supărare pe ei şi să permitem să se adune în inima noastră resentimente, noi trebuie să ne menţinem într-o stare de părtăşie cu alţii, prin mărturisire şi rugăciune.

Vindecarea fizică este în directă legătură cu refacerea spirituală. Observaţi cum Iacov leagă mărturisirea de rugăciune şi vindecare. Este o dovadă concludentă a legăturii vitale dintre latura fizică şi cea spirituală. Omul este o fiinţă tripartită, fiind alcătuit din duh, suflet şi trup (1Tesaloniceni 5:23). Orice lucru care afectează una din componentele fiinţei noastre le va afecta şi pe celelalte două. În Vechiul Testament, preotul era şi medic, el fiind acela care punea diagnosticul pentru lepră şi tot el fiind acela care îl declara pe cineva curăţit de lepră, de pildă. Astfel, combinând funcţia de preot cu aceea de doctor într-o singură persoană, Domnul a lăsat să se înţeleagă puternica legătură dintre duhul şi trupul omului.

Domeniul medicinei psiho-somatice recunoaşte existenţa acestei conexiuni, drept care caută să descopere probleme de ordin personal, care ar putea provoca tulburările de ordin fizic. Dar medicina modernă nu posedă şi remediul pentru păcat. Izbăvirea de vinovăţie, întinare, de puterea şi de pedeapsa păcatului poate fi căpătată doar pe baza sângelui lui Cristos şi prin mărturisirea făcută faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Nu ne place să recunoaştem dar de cele mai multe ori bolile sunt provocate de păcate cum ar fi lăcomia (îmbuibarea), îngrijorarea, mânia, spiritul neiertător, nestăpânirea, gelozia, egoismul şi mândria. Păcatul din viaţă aduce boală şi uneori moarte (1Corinteni 11:30). Noi trebuie să mărturisim şi să părăsim păcatul de îndată ce am devenit conştienţi că a pătruns în viaţa noastră. Toate păcatele trebuiesc mărturisite în faţa lui Dumnezeu. În plus, păcatele comise împotriva unor oameni trebuiesc mărturisite şi faţă de aceştia. Acest lucru este vital pentru sănătatea noastră spirituală şi pentru bunăstarea noastră fizică.

O extraordinară putere este pusă la dispoziţie prin rugăciunea fierbinte a unui om bun. Vă amintiţi de Ilie? El a fost om ca noi, dar s-a rugat fierbinte să nu plouă. Şi, în realitate, nici un strop de ploaie nu a căzut pe pământ timp de trei ani şi jumătate. Apoi s-a rugat din nou şi cerurile au eliberat ploaia iar pământul a dat vegetaţie, ca mai înainte. Incidentul este consemnat la 1Împăraţi 17:1-19:10. Pe vremea aceea, Ahab era rege în Israel. Prin soţia lui, Izabela, el a devenit închinător la Baal, conducând poporul la această ticăloasă formă de idolatrie. „Ahab a făcut mai multe rele decât toţi regii Israelului care fuseseră înaintea lui, ca să provoace la mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel" (16:33). Seceta s-a abătut peste Israel timp de trei ani şi jumătate, ca urmare directă a păcatului.

Apoi Ilie s-a angajat în acea faimoasă înfruntare cu preoţii lui Baal pe Muntele Carmel. Când focul de la Domnul s-a pogorât peste jertfa arderii de tot, mistuind-o pe aceasta, precum şi altarul şi apa, oamenii au fost convinşi, întorcându-se iarăşi la Domnul. Ilie s-a rugat din nou şi seceta a încetat. Pilda lui Ilie ni se dă ca încurajare să ne rugăm pentru cei ce au păcătuit şi s-au rătăcit de la părtăşia cu Dumnezeu.

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit sau, cum a parafrazat cineva acest verset: „Rugăciunea unui om a cărui inimă este în ordine cu Dumnezeu face minuni." Ca nu cumva să credem că ar fi aparţinut unei categorii superioare a creaţiei, Iacov ne aminteşte că Ilie a fost om cu acelaşi trup supus slăbiciunilor. A fost un om supus aceloraşi slăbiciuni şi neputinţe ca alţi oameni.