Versetele 16-18 - Rugăciunea către Dumnezeu poate fi însoţită de mărturisirea unuia faţă de celălalt. Nu există nici cea mai mică idee de mărturisire unilaterală către un preot sau un bătrân, ci „unii altora”. S-a zis pe bună dreptate: „Oricare ar putea fi starea de suferinţă în care se găseşte Adunarea lui Dumnezeu, putem întotdeauna să ne mărturisim greşelile unii altora, şi să ne rugăm unii pentru alţii, pentru ca să fim vindecaţi. Aceasta nu cere existenţa unui ordin oficial, ci presupune smerenie, încredere frăţească şi dragoste. Nu ne putem într-adevăr mărturisi greşelile dacă nu avem încredere în dragostea unui frate. Putem alege un frate înţelept şi discret (mai bine decât să ne deschidem inima unor persoane indiscrete), dar această alegere nu schimbă nimic cu privire la starea sufletească a vinovatului. Neascunzând răul, ci deschizându-şi inima, îşi echilibrează conştiinţa sa smerită; poate şi trupul”.
Pentru a ne încuraja să ne rugăm, apostolul ne îndreaptă gândurile către Ilie şi ne arată că „marea putere are cererea fierbinte a celui drept”. Ilie era un om cu aceleaşi slăbiciuni ca şi noi. Îşi avea şi el perioadele lui de slăbiciune şi de descurajare şi cu toate acestea, ca răspuns la rugăciunea lui, nu a plouat timp de trei ani şi şase luni. În istoria lui din 1. Împăraţi 17:1 , nu vedem decât desfăşurarea exterioară a puterii lui Dumnezeu prin intermediul slujitorului Său. Ilie declară într-adevăr: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu”. Dar în pasajul nostru ne este revelată sursa secretă a acestei manifestări publice de putere.
El s-a rugat şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lui şi a răspuns la ea. Astfel, în toată această porţiune a epistolei, aflăm că în prezenţa atât a nedreptăţilor cauzate de alţii, cât şi a bolii sau greşelilor pe care le-am putut comite, rugăciunea este resursa noastră, şi rugăciunea credinţei - cererea fierbinte a celui drept - poate să facă mult.