Versetele 10,11 - Apostolul ne aminteşte exemplul a doi oameni care, în trecut, au suferit şi au fost îndelung-răbdători. Printre profeţi, vedem oameni care au suferit pe nedrept şi care, în loc de a-i batjocori pe persecutorii lor, au răbdat suferinţele cu răbdare, fericiţi în ciuda nedreptăţii care le era făcută. Ei sunt exemple pentru noi, când suntem chemaţi să suferim pe nedrept pentru Numele lui Isus şi mărturisirea adusă despre adevăr. Trebuie să umblăm pe urmele Celui „care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui; care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine Celui care judecă drept” (1. Petru 2:22,23 ). „Judecătorul stă înaintea uşii”; să Îi lăsăm Lui judecata.
Avem pe de altă parte exemplul minunat al lui Iov. În cazul lui, vedem nu numai răbdarea cuiva care suferă, ci şi ţelul urmărit de Domnul. Dacă îndurăm cu răbdare suferinţa şi nedreptăţile, vom descoperi că la sfârşit, „Domnul este plin de milă şi îndurător”. Cazul lui Iov este instructiv în mod deosebit. El ne învaţă că, oricare ar fi încercările prin care putem fi chemaţi să trecem, Dumnezeu se foloseşte de ele spre învăţarea noastră. Prin tot ce a trecut Iov, vedem disciplina lui Dumnezeu în vederea binecuvântării slujitorului Său. Iov ajunsese să se complacă în propria lui bunătate şi să se încreadă în propria lui dreptate. Pentru a distruge această autosatisfacţie, îi este permis lui Satan în reaua lui voinţă, să îl cearnă pe patriarh, până la un punct hotărât, prin încercări teribile. Rezultatul tuturor asalturilor pe care Iov le-a îndurat din partea lui Satan acuzatorul, a soţiei şi a prietenilor lui, a fost nu numai biruit orice putere a Duşmanului, ci că, prin aceste încercări, a descoperit şi a judecat răutatea secretă şi nebănuită a propriei sale inimi. Complăcându-se în propria lui bunătate, care cu siguranţă era reală şi recunoscută de Dumnezeu, el declarase: „Când ochiul mă vedea, mărturisea pentru mine”; dar când în sfârşit se găseşte în prezenţa lui Dumnezeu, exclamă: „Ochiul meu Te vede, de aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în tărână şi cenuşă” (Iov 29:11 ; 42:5,6 ).
Prin harul lui Dumnezeu, Iov îndură biruitor încercările şi prin acelaşi har, este făcut să se cunoască pe el însuşi în prezenţa Domnului. Apoi după ce şi-a descoperit propria lui inimă, este în măsură să discearnă inima Domnului, pentru că înţelege că „Domnul este plin de milă şi îndurător”. După ce a cercetat inima lui Iov şi i-a mustrat pe cei care îl contraziceau, Dumnezeu îl binecuvântează din plin, pentru că citim: „Şi Domnul a întors captivitatea lui Iov…şi Domnul a dat lui Iov de două ori mai mult decât avusese înainte. Şi Domnul a binecuvântat mai mult sfârşitul lui Iov decât începutul lui” (Iov 42:10,12 ).