Mărturisirea trebuie însoţită de o adâncă părere de rău şi căinţă pentru păcat. Simţiţi-vă mizeria, întristaţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în plâns şi bucuria voastră în întristare! Când Dumnezeu ne cercetează, mustrându-ne pentru păcatele comise, nu mai este timp de pierdut, ci trebuie să ne proşternem înaintea Lui şi să plângem pentru păcătoşenia noastră, pentru lipsa de putere, pentru răceala noastră şi pentru starea de ne-rodnicie. Trebuie să ne smerim şi să plângem pentru materialismul nostru, pentru secularismul şi formalismul nostru. Atât în lăuntrul nostru, cât şi în afară, trebuie să manifestăm roadă pocăinţei evlavioase.