În versetele 7-10, găsim şase paşi ce trebuie făcuţi atunci când este o adevărată pocăinţă. Iacov şi-a ridicat până acum glasul împotriva păcatelor comise de sfinţi. Cuvintele sale au străpuns inimile ca nişte săgeţi osânditoare, căzând ca nişte tunete izvorâte de la tronul lui Dumnezeu. Ne dăm seama că prin el ne-a vorbit chiar Dumnezeu. Inimile noastre s-au plecat sub înrâurirea cuvintelor Sale. Dar acum se pune întrebarea: „Ce vom face?"
Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne supunem lui Dumnezeu. Asta înseamnă că trebuie să-I fim supuşi, gata să-L ascultăm când ne vorbeşte şi să facem ceea ce ne spune. Trebuie să fim cu inima zdrobită, iar nu mândri sau îndărătnici.
Apoi trebuie să ne împotrivim diavolului. Acest lucru îl facem închizându-ne urechile şi inimile la sugestiile şi ispitele sale. De asemenea ne împotrivim diavolului folosind Scriptura ca pe Sabia Duhului, ca să-l respingem. Dacă ne împotrivim lui, el va fugi de la noi.