Dar El ne dă har şi mai mult. În primele cinci versete am văzut cât de rea poate fi firea veche din credincios. Acum aflăm că nu suntem lăsaţi singuri să ne ocupăm de poftele firii, în propriile noastre puteri. Slavă Domnului, El ne dă har mai mult sau tărie ori" de câte ori avem nevoie (Evrei 4:16). El a făgăduit: „...ca zilele tale aşa va fi tăria ta" (Deuteronom 33:25).

Când poverile apasă mai greu, El dă mai mult har,

Şi trimite mai multă tărie, când truda sporeşte,

La strâmtorări noi, El adaugă îndurarea Sa,

Iar când se-nmulţesc încercările, El înmulţeşte pacea Sa.

Annie Johnson Flint

Pentru a dovedi că Dumnezeu dă harul în măsura în care avem nevoie de el, Iacov citează textul de la Proverbe 3:34, aici găsim în plus gândul conform căruia celor smeriţi, nu celor mândri le este făgăduit harul. Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, dar nu se poate împotrivi duhului zdrobit.