Mândria cărnii - Iacov 4:5-10
Versetele 5,6 - Apostolul arată acum că în spatele prieteniei lumii se ascunde mândria firii noastre vechi. Dorind să fie altceva, carnea se întoarce în mod firesc spre lume pentru a încerca să găsească în bogăţiile ei, în poziţia ei socială şi în onorurile ei ceea ce va satisface nevoia ei imperioasă de a se distinge. Cu toate acestea, nu în zadar Scriptura ne pune în gardă împotriva lumii; şi Duhul care locuieşte în creştini nu ne va face să poftim lucrurile lumii. Dimpotrivă, El le va da harul necesar pentru a se împotrivi lumii şi cărnii, urmând această promisiune: „Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Dacă ne mulţumim să fim mici şi chiar să nu fim nimic în această lume, puterea şi harul pentru a ne împotrivi cărnii şi lumii ne vor fi date.