Isus condamnă iubirea excesivă a lucrurilor materiale, echivalând-o cu adulter spiritual (majoritatea manuscriselor conţin termenii: „adulteri şi adultere", sugerându-se astfel că ar fi existat imoralitate în sens concret în adunările cărora li se adresează epistola. Manuscrisul alexandrin conţine doar forma feminină: „adultere", care ne obligă aproape sigur să acceptăm un sens figurat. Versiunile KJV şi NKJV permit ambele sensuri, adulter fizic şi/sau spiritual.). Dumnezeu vrea să-L iubim pe El mai întâi şi cel mai mult. Când iubim lucrurile trecătoare ale acestei lumi, suntem neloiali şi necredincioşi faţă de El.
Lăcomia este o formă de idolatrie. Ea înseamnă că dorim cu ardoare un lucru pe care Dumnezeu nu doreşte să-l avem. Înseamnă că ne-am întronat în inimă un idol, că punem mai mare preţ pe lucrurile materiale, decât pe voia lui Dumnezeu. Prin urmare, lăcomia este idolatrie şi idolatria este o formă de infidelitate spirituală faţă de Domnul.
Spiritul lumesc este de asemenea vrăjmăşie cu Dumnezeu. Lumea nu înseamnă aici planeta pe care locuim, ci lumea naturii din jurul nostru. Este sistemul pe care l-a făurit omul pentru el însuşi, în efortul de a satisface pofta ochilor, pofta cărnii şi mândria vieţii. În cadrul acestui sistem nu este loc pentru Dumnezeu sau pentru Fiul Său. S-ar putea să fie lumea artelor, a culturii, a educaţiei, ştiinţei sau chiar a religiei. Dar este o sferă în care numele lui Cristos nu este binevenit, ba chiar este interzis. Iar dacă e totuşi acceptat, aceasta e numai de formă. Pe scurt, este lumea sau omenirea din afara sferei bisericii adevărate. A fi prieten cu acest sistem înseamnă a fi vrăjmaş cu Dumnezeu. Căci tocmai lumea aceasta L-a răstignit pe Domnul vieţii şi al slavei. De fapt, lumea religioasă a fost aceea care a jucat un rol hotărâtor în omorârea Sa. Aşadar, cât de groaznic este doar să ne gândim că credincioşii ar putea vreodată dori să meargă la braţ cu lumea care L-a ucis pe Mântuitorul lor!