Versetul 10 - În al şaptelea rând, apostolul zice: „Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa”. Avem într-adevăr de ce să ne simţim încurcaţi gândindu-ne la starea în care se găsesc cei care se pretind poporul lui Dumnezeu, dar mai presus de toate trebuie să ne smerim din cauza a ceea ce descoperim în propria noastră inimă. Smerirea trebuie să aibă loc în prezenţa Domnului. Este o lucrare interioară prin care sufletul este făcut conştient de propria lui neînsemnătate faţă de măreţia lui Dumnezeu. Tendinţa noastră naturală este să ne ridicăm unii faţă de ceilalţi; numai harul ne va face să ne smerim înaintea Domnului. Dacă o facem, El ne va înălţa în momentul pe care îl va alege. Dimpotrivă dacă noi căutăm să ne înălţăm, vom fi coborâţi şi smeriţi. Vom face observaţia că aceste şapte îndemnuri implică faptul că ne aflăm în mijlocul unei vaste mărturisiri creştine caracterizată de relele împotriva cărora suntem puşi în gardă. Departe de a se supune lui Dumnezeu şi de a se împotrivi diavolului, creştinătatea se răzvrăteşte tot mai mult împotriva lui Dumnezeu şi se supune întotdeauna mai mult diavolului. Nepăsarea şi autosatisfacţia o caracterizează. Ea îşi urmează cu veselie calea în loc de a jeli şi a plânge; şi este mândră de succesele ei, în loc de a fi umilită de starea ei. În orice caz, nu este posibil să răspundem acestor îndemnuri decât în puterea şi harul Duhului care locuieşte în noi (v.5). Înţelegând starea în care se găseşte creştinătatea mărturisitoare, cei care sunt conduşi de Duhul vor fi păziţi să se îngâmfe de mândrie. Ei vor fi făcuţi să se smerească înaintea lui Dumnezeu, pentru a găsi har în mijlocul întregii nenorociri, şi glorie în veacul care vine, când cei care se smeresc acum vor fi înălţaţi, pentru că „mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Marcu 10:31 ).