Este o dovadă de inconsecvenţă să folosim limba atât în scopuri bune, cât şi în scopuri rele. Este împotriva firii, deoarece contrazice orice principiu din natură. La un moment dat un om Îl binecuvântează pe Dumnezeu cu limba sa, pentru ca în clipa următoare să-i blesteme pe cei făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Câtă neconcordanţă există în faptul că din aceeaşi sursă pot izvorî rezultate atât de diferite! Nu ar trebui să existe o atare stare de lucruri! Limba care îl binecuvântează pe Dumnezeu ar trebui să-i ajute pe oameni, iar nu să-i vatăme. Tot ceea ce spunem trebuie să se supună acestui triplu test: Este adevărat? Este omenos? Este necesar? În permanenţă trebuie să-L rugăm pe Domnul să pună strajă buzelor noastre (Psalmul 141:3) şi să ne rugăm ca vorbele care ne ies din gură şi meditaţiile inimii noastre să fie vrednice de primit în faţa Aceluia care este tăria şi Răscumpărătorul nostru (Psalmul 19:14). Să nu uităm că printre mădularele noastre menţionate la Romani 12:1 se află şi limba.