Dar printre succesele repurtate de om în privinţa animalelor sălbatice nu se găseşte şi biruinţa asupra propriei sale limbi. Sinceri să fim, trebuie să recunoaştem că acest lucru este adevărat şi în viaţa noastră. Datorită căderii, cu toţii ne-am pierdut stăpânirea asupra acestui muşchi nu prea mare din organismul nostru. Natura umană nu are capacitatea sau tăria de a controla acest mic organ. Numai Dumnezeu poate să-l aducă sub control. În continuare, Iacov califică limba drept un rău de neînfrânt. Legând sintagma cu cuvintele: plină de otravă mortală, avem motive să credem că Iacov a avut în vedere un şarpe fără astâmpăr, cu un venin extrem de otrăvitor, din care doar o singură picătură sau două poate aduce moartea celui atins. Tot aşa limba poate otrăvi mintea şi asasina caracterul. Ştim cu toţii cât de uşor este să-i bârfeşti pe alţii. De câte ori nu ne antrenăm şi noi în defăimarea, în împroşcarea cu noroi a altora, pentru a le plăti înapoi anumite presupuse rele ce ni le-au săvârşit. Ba, uneori, fără nici un motiv temeinic, i-am dispreţuit pe alţii, i-am criticat şi i-am degradat. Cine poate calcula toată mizeria şi ravagiile pe care le-au produs atari cuvinte în viaţa noastră şi a celor din familia noastră? Câtă amărăciune au produs ele în lăuntrul lor! De câtă ruşine ne-au acoperit când a trebuit să ne cerem iertare! Ce efecte nefaste au avut ele asupra sănătăţii noastre! Părinţi care s-au complăcut în îndeletnicirea de a-i critica pe faţă pe fraţii şi surorile lor de credinţă au ajuns apoi să vadă cum proprii lor copii au adoptat acelaşi spirit de critică, îndepărtându-se de la părtăşia creştină. Preţul pe care trebuie să-l plătim pentru folosirea nedisciplinată a limbii este enorm.

Care este remediul? Rugaţi-vă zilnic Domnului ca să ne păzească de bârfă, de spiritul de cenzură şi de cuvintele rostite cu răutate. Nu vorbiţi de rău pe nimeni; dragostea acoperă o mulţime de păcate (1Petru 4:8). Dacă avem ceva împotriva cuiva, să ne ducem direct la acea persoană, să discutăm cu dragoste şi să ne rugăm împreună (Matei 18:15;Luca 17:3). Să ne străduim să-L vedem pe Cristos în fraţii noştri, în loc să facem din ţânţar armăsar, amplificând greşeli în realitate minore. Dacă constatăm că am început să spunem cuvinte necuviincioase sau nefolositoare, să ne oprim imediat, în mijlocul propoziţiei, şi să explicăm că a duce până la capăt afirmaţia începută ar fi needificator. E înţelept ca unele lucruri să rămână nerostite.