Iacov încheie capitolul cu cuvintele: „Acum (însă) roadă neprihănirii este semănată în pace de cei care fac pace." Versetul acesta stabileşte veriga de legătură dintre cele discutate anterior şi cele ce urmează. Am învăţat deja că înţelepciunea adevărată este paşnică, iubitoare de pace. În capitolul următor vom constata că există conflicte în rândurile copiilor lui Dumnezeu. Aici ni se aminteşte că viaţa este ca procesul ”fermieritului”. Elementele ecuaţiei sunt: Fermierul (omul înţelept care este făcător de pace); apoi clima (pacea); şi secerişul (neprihănirea). Fermierul vrea să culeagă o recoltă de neprihănire. Este cu putinţă acest lucru într-o atmosferă de certuri şi ciorovăieli? Nicidecum! Semănatul trebuie să se facă în condiţii de pace, de către persoane cu atitudine paşnică. Atunci se va culege o recoltă îmbelşugată de dreptate, atât în viaţa lor, cât şi a celor pe care îi slujesc.
Încă o dată Iacov ne-a pus credinţa la probă, de data aceasta cu privire la tipul de înţelepciune pe care trebuie să-l etalăm în viaţa noastră de zi cu zi. Trebuie să ne punem următoarea întrebare: „îi respect eu oare mai mult pe trufaşii acestei lumi, decât pe credincioşii smeriţi în Domnul Isus?" „Îl slujesc eu pe Domnul fără să-mi pese cine va fi elogiat sau va primi credit pentru asta?" „Sunt eu vinovat de faptul că am recurs la linguşeli, pentru a-i manipula pe oameni, pentru a-mi urmări scopurile?" „Nutresc eu oare în inimă gelozie şi resentimente?" „Recurg eu la cuvinte sarcastice şi la remarci tăioase?" „Sunt eu curat în gândire, în vorbire şi pe plan moral?"