Înţelepciunea care vine de la Dumnezeu este mai întâi curată. În gândire, în vorbă şi în faptă, este curată. În duh şi în trup, în doctrină şi în practică, în credinţă şi în morală, este neîntinată.

De asemenea este paşnică. Adică un om înţelept iubeşte pacea şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru a menţine pacea, fără a sacrifica puritatea. Lucrul acesta e ilustrat prin istorioara lui Luther, despre doi ţapi care s-au întâlnit pe o punte îngustă ce traversa un râu adânc. Ţapii nu puteau da înapoi, dar nici nu îndrăzneau să se ia la trântă. „După un scurt schimb de replici, unul din ei s-a aşezat jos, lăsându-l pe celălalt să treacă peste el, evitându-se astfel orice conflict. Morala, spune Luther, nu e greu de dedus:

„Fii mulţumit dacă cineva îţi va călca persoana în faţă, de dragul păcii. Am spus persoana, nu conştiinţa."

Adevărata înţelepciune este blândă. Este îngăduitoare, iar nu impunătoare. Curtenitoare, nu bădărană. Un om înţelept este un domn, un adevărat „gentleman", care ţine cont de sentimentele altora, după cum spune şi A. B. Simpson: „Atitudinea de bădărănie, de sarcasm, replica dură şi cuvintele tăioase - toate acestea nu au nimic de a face cu învăţătura plină de blândeţe a Mângâietorului."

Următoarea trăsătură este: uşor de înduplecat (sau „gata să cedeze"). Adică atitudinea conciliatoare, abordabilitatea, disponibilitatea de a asculta, de a cumpăni lucrurile, de a ceda atunci când este nevoie. Este exact contrariul atitudinii de încăpăţânare şi de îndărătnicie.

Înţelepciunea de sus este plină de îndurare şi de roade bune.

Este plină de îndurare faţă de cei care nu au dreptate şi dornică întotdeauna să-i ajute pe aceştia să găsească drumul cel bun.

Este plină de compasiune şi omenie, lipsită de spirit de răzbunare, răsplătind lipsa de amabilitate cu bunăvoinţa.

Este fără părtinire, în sensul că nu caută la faţa omului, nu dă dovadă de favoritism. Este imparţială în tratamentul aplicat altora. În fine, înţelepciunea adevărată este nefăţarnică, adică sinceră şi transparentă. Nu se preface că este altceva decât e în realitate.

Să însăilăm acum toate aceste gânduri, pentru a alcătui portretele a doi oameni: omul cu adevărat înţelept şi omul cu înţelepciune falsă.

Omul cu adevărat înţelept este cu adevărat smerit. El îi stimează pe alţii, considerându-i mai buni decât el. El nu-şi dă aere, ci se străduieşte să-i facă pe oameni să se simtă în largul lor, de îndată ce ia contact cu ei. Comportarea lui nu este ca aceea a lumii înconjurătoare, căci este din altă lume. El nu trăieşte pentru trup, ci pentru duh. Prin cuvintele şi faptele sale, el te face să te gândeşti la Domnul Isus. Viaţa lui este curată. El însuşi este curat din punct de vedere moral şi spiritual. Apoi este paşnic. Va suporta insulta şi acuzaţiile false, refuzând să se răzbune sau chiar să se justifice. Este blând, manierat şi are o inimă tandră. Te poţi înţelege cu el, poţi să-l convingi, pentru că este dispus să privească lucrurile din punctul tău de vedere. Nu este vindictiv, ci întotdeauna gata să-i ierte pe cei care i-au greşit. Nu numai atât, dar şi-a făcut obicei din a se purta cu omenie faţă de alţii, în special cu cei care nu merită. Şi apoi se poartă la fel cu toţii, nu practică favoritismul. Cei bogaţi merită acelaşi tratament ca şi săracii. Celor mari nu li se acordă tratament preferenţial în detrimentul oamenilor de rând. În fine el nu este ipocrit. Nu spune una şi face alta. Sau ceea ce spune aceea şi gândeşte. Nu-l vei auzi niciodată linguşindu-i pe alţii. Rosteşte adevărul şi niciodată nu se ascunde după o mască.

Nu tot aşa este omul cu înţelepciune lumească. Inima lui este plină de invidie şi ceartă. În goana sa după înavuţire, devine intolerant faţă de orice competitor sau rival, în comportarea sa nu este nimic nobil, căci ea nu se ridică mai presus de acest pământ. El trăieşte doar pentru a-şi satisface apetiturile naturale - aidoma animalelor. Iar metodele sale sunt pline de cruzime şi perfidie - de-a dreptul diavoleşti. Sub costumul său bine călcat se ascunde o viaţă de necurăţie. Gândurile din viaţa sa sunt poluate, morala lui e decăzută iar vorbirea îi este necurată. Este certăreţ cu toţi cei care îndrăznesc să-l contrazică sau îl supără cu ceva. Acasă, la serviciu, în viaţa socială este într-o permanentă stare de vrajbă. Este nemilos, aspru şi impunător, nepoliticos şi bădăran. Oamenii nu se pot apropia de el cu uşurinţă, pentru că-i ţine la distanţă. Este imposibil să stai de vorbă cu el în linişte, să încerci să te înţelegi cu el. El deja a luat o hotărâre în mintea lui şi nu-l mai poţi face să se răzgândească, în ruptul capului. Opiniile lui nu suferă nici o modificare. Este neiertător şi vindictiv. Când l-a prins pe cineva cu o greşeală sau eroare cât de mică, este necruţător, slobozind un şuvoi de cuvinte dure, ocări şi un potop de critici. Pe oameni îi plasează pe scara proprie a valorilor, în funcţie de foloasele pe care le poate trage de pe urma lor. Când nu mai prezintă nici un interes pentru el, după ce s-a folosit de ei, când ştie că nu va mai profita de pe urma lor, nu-i mai bagă în seamă. În fine, omul acesta e cu două feţe şi nesincer. Niciodată nu poţi fi sigur de el. Nu te poţi bizui nici pe cuvintele lui, nici pe faptele sale.