Versetele 14,15 - În contrast cu cel care este înţelept, sunt cei care hrănesc o gelozie amară şi un duh de ceartă în inima lor. Răul, ca întotdeauna, începe în inimă; gelozia în inimă duce la lăudăroşenie, şi aceasta din urmă la minciună împotriva adevărului. De câte ori cel invidios va încerca să-şi ascundă gelozia protestând că nu are ranchiună în inimă, că nu face decât să se împotrivească răului şi să apere adevărul. Dacă sub pretextul de a descoperi un rău şi de a spune unui frate tot adevărul pentru binele său, exprimăm în mod deliberat lucruri care rănesc, putem fi foarte siguri că răutatea din inimă este în spatele cuvintelor noastre ofensatoare. De câte ori nu am scuzat cuvintele cele mai răutăcioase citând: „O mustrare pe faţă este mai bună decât o dragoste ascunsă. Rănile celui care iubeşte sunt credincioşie”. Dar am şti noi să cităm cuvintele care le preced imediat pe acestea? Ele ne-ar face atenţi să nu folosim cu uşurinţă aceste versete, pentru că se pune întrebarea: „Cine poate rezista înaintea geloziei?” (Proverbe 27:4-6 ).
Vai! ce uşor este să ne înşelăm noi înşine în efortul nostru de a ne scuza! Ce uşor este să ne justificăm răutatea pretextând că lucrăm cu credincioşie! Răutatea este o buruiană care se înmulţeşte în inima noastră; dar cât de rar auzi pe cineva mărturisind că hrăneşte sentimente rele în inima sa, sau că sunt răutăcioase cuvintele pe care le rosteşte.
Gelozia amară şi duhul de ceartă nu sunt produsul înţelepciunii de sus. Sunt manifestări pământeşti, nu cereşti; ele exprimă sentimentele omului celui vechi, nu pe cele ale omului celui nou. Ele sunt de la diavolul, nu de la Dumnezeu.
Pe de altă parte, să ne amintim că gelozia este întotdeauna o mărturisire a inferiorităţii. A invidia un om care are un venit ridicat, înseamnă a recunoaşte că al meu este mai mic. La fel, a fi gelos pe un om care are un dar, înseamnă a mărturisi că cel pe care îl am eu este inferior.