Versetele 8,9 - Apostolul le scrie celor care, mărturisind creştinismul, erau zeloşi pentru lege (Fapte 21:20 ). Care este deci mărturisirea lor creştină cu privire la esenţa legii - legea împărătească - aşa cum este ea prezentată de Domnul?
Astăzi, creştinătatea s-a aşezat sub lege şi, în consecinţă, şi ea poate fi pusă la încercare prin lege. Legea împărătească este cea a dragostei. Domnul putea spune că a-L iubi pe Domnul Dumnezeul Său cu toată inima Sa şi cu tot sufletul Său, şi cu tot cugetul Său, este cea mare şi cea dintâi poruncă, iar a doua este asemenea ei, a adăugat El: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. A-L iubi pe Dumnezeu şi a iubi aproapele, înseamnă a împlini întreaga lege. Dacă aceste două porunci ar fi păzite, ar fi imposibil de a călca vreuna. Legea dragostei este legea împărătească rezumându-le pe toate celelalte. A împlini această lege, înseamnă a face bine. Cel care primea după înfăţişare, în mod vădit nu îşi iubea aproapele ca pe sine însuşi. Dimpotrivă, îl preţuia mai mult pe aproapele său bogat decât pe fratele său sărac. Era astfel dovedit că este un călcător de lege.