Versetul 21 - Apostolul prezintă două cazuri extrase din Vechiul Testament pentru a arăta, în primul rând, că acea credinţă care Îl are ca obiect pe Dumnezeu produce fapte şi, în al doilea rând, că faptele făcute prin credinţă au un caracter distinct. Sunt fapte de credinţă, şi nu doar fapte bune, cum le numesc oamenii. Apostolul vorbeşte mai întâi de Avraam şi arată că a fost îndreptăţit prin fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe fiul său, Isaac. Patriarhul a dovedit prin această faptă autenticitatea credinţei sale, o credinţă atât de absolută încât Îl credea pe Dumnezeu capabil să lucreze într-un mod contrar faţă de tot ce se văzuse vreodată în istoria omului.